SUCEAVA. Ambulanțe performante, date în folosință după 10 luni

Data publicării:
ambulanta smurd

Soluția pe care au gasit-o responsabilii de la SMURD pentru a folosi cele două mașini de intervenție care au stat in garaj mai bine de 10 luni a fost aceea de a aduce 3 medici rezidenți de anul V de la Iași care se specializează în Medicină de Urgențe.

Și asta deoarece nu au reușit să găsească nicun medic specialist dornic să lucreze pe ambulanțele care ar trebui să ajungă la victimele în stare critică din Botoșani si Suceava, care trebuie stabilizate la locul accidentului inainte de a ajunge la spital.

Ambulanța permite resuscitarea victimelor, conectarea la aparatură de terapie intensivă, dar și proceduri de telemedicină. Adică, medicii de pe ambulanță pot cere sfatul unui coleg specialist din spital cu privire la starea pacientului și felul în care trebuie să intervină.

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a venit personal astăzi în cele două orașe pentru a da în funcțiune ambulanțele care, pentru moment, vor lucra numai 12 ore  pe zi. Autoritățile vor încerca în lunile următoare să mai angajeze trei medici pentru ca cele două mașini de intervenție să poată acționa în permanență.

Ambulanțele au fost cumpărate printr-un proiect european și au costat 300 de mii de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Motivul pentru care Selena Gomez are o relație publică cu Benny Blanco: „Când le dai ce vor, oamenii nu mai...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
An aerial view of Transocean Barents, an oil platform passing through the Bosporus in Istanbul
Tribunalul obligă autorităţile să comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep. Reacția...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...