Poliţişti, procurori şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii au fost solicitaţi în repetate rânduri să facă cercetări în centrele din subordinea Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi pe motiv că s-ar petrece abuzuri. Toate anchetele s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale.
“În mai multe perioade din cursul anilor trecuţi am avut probleme cu unii beneficiari care au devenit violenţi. Şi ca urmare a faptului că, la momentul respectiv, nu au existat sisteme de supraveghere video, anchetele pe care le-am desfăşurat nu au reuşit să scoată la iveală unele probleme,”a explicat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt DGASPC Iaşi
Pentru a soluţiona eficient astfel de situaţii, şefii Direcţiei de Asistenţă Socială au cerut ajutor de la Consiliului Judeţean Iaşi. Din bugetul acordat, o parte dintre camere au fost cumpărate şi montate în cinci centre de plasament. Este şi cazul Centrul de Plasament Ion Holban, unde au fost montate 32 de camere de supraveghere pe holuri şi la exterior.
“Înainte de a avea sistemul de supraveghere, nu pot spune că aveam foarte mare control şi asupra personalului şi asupra copiilor. De când avem sistemul de supraveghere, într-un fel sau altul pot avea fapte concrete cu ceea ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat ceva,”a spus Lucian Părpăuţă, directorul Centrului de plasament „Ioan Holban".
Până la finalul anului, sisteme asemănătoare de supraveghere vor fi montate şi în celelalte nouă unităţi din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului din Iaşi.