Sindicaliștii din Educație au ieșit astăzi la două proteste pentru aceeași cauză

Data publicării:
protest uslip

Timp de jumătate de oră, 50 de membri Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul preuniversitar au pichetat sediul Prefecturii din Iaşi cu pancarte în mâini. Oamenii sunt nemulţumiţi de salariile pe care le au, dar şi de condiţiile în care trebuie să-şi desfăşoare orele. „Suntem la o limită la care nu mai poţi să faci nimic. Suntem în situaţia în care închidem căldura în şcoli pentru că nu ne putem plăti facturile, suntem în situaţia în care nu putem face nicio investiţie, niciun fel de lucru nou, să modernizăm sălile de clasă, să avem laboratoare corespunzătoare,” spune o profesoară

„După 23 de ani de muncă cu neîntreruperi, un salariu de 6 milioane 250, îmi pare rău că nu am adus şi un fluturaş, copii foarte mulţi, muncă, ore suplimentare facem,” a spus și o îngrijitoare.

Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iași a avut și o întrevedere cu prefectul Romeo Olteanu în care i-a transmis nemulțumirile: „Un protest la Prefectura Iaşi pentru că există şi probleme specifice judeţului. Mă gândesc aici în primul rând la problema decontului de navetă, dar şi la problema grădiniţelor.” 

„Conform legii, primarii ar trebui să le plătească naveta, transportul. Sunt vreo 9 primării care n-au făcut acest lucru. Câteva au ani de zile de când nu plătesc şi o să verific până la ce nivel mă pot eu implica şi până unde pot să-i sancţionez pe primarii care nu respectă legea,” a explicat Romeo Olteanu, prefectul județului Iași. 

Într-un protest separat, membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ''Spiru Haret'', au ieşit în stradă de la ora 15 pentru aceeași cauză.

Dascălii sunt decişi să intre în grevă dacă nu li se rezolvă problemele. „Am semnale că majoritatea îşi doresc greva generală fiind sătui de traiul acesta amar care efectiv este de nesuportat. Dacă se va ajunge la grevă generală, atunci cu siguranţă şcolile vor fi închise şi vom ajunge probabil şi la blocarea anului şcolar,” a declarat Mirel Pristavu, preşedintele Sindicatului ''Spiru Haret'' Iaşi.

Protestele profesorilor vor continua şi la nivel naţional în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie. Pe 6 noiembrie se va desfășura un mniting în Capitală la care vor participa aproximativ 50 de membri de sindicat din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți șoferii din România care cumpără mașini la mâna a doua. Se schimbă legea de la 1...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
Rămâi fără pensie dacă poștașul nu te găsește acasă. Șeful Postei Române confirmă
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Elon Musk, oferind explicații invitaților Donald Trump și Donald Trump Jr., la momentul lansării Starship. Foto: Profimedia Images
Trump a asistat, alături de Elon Musk, la a șasea lansare de test a rachetei Starship
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer