Cimitirul din satul Alexandru cel Bun este vechi de peste 100 de ani și adăpostește 1.000 de morminte. Pământul a început să se surpe din cauza unei exploatări.
„Acolo există riscul de a se surpa, este un mal de vreo 5-6 metri. În ceea ce priveşte interzicerea persoanelor fizice de a lua lut de acolo am pus interdicţia asta deoarece există riscul de a intra cu căruţa sub malul înalt de pământ şi să se prăvălească peste persoane,” a explicat Cătălin Brânzanu, primarul comunei Vlădeni.
Acelaşi primar recunoaşte însă că, din când în când, mai permite unor firme să ia remorci cu pământ: „în urma cererii unei societăţi comerciale pentru a lua câteva maşini de lut din zonă am fost şi am căzut de acord cu societatea de a lua dintr-o zonă care nu prezintă pericol.”
Localnicii au cerut ca versantul să fie consolidat pentru ca parcela cu morminte să nu se surpe. Deocamdată, primarul a dat ordin doar ca exploatarea de pământ să intre în conservare.