Regulamentul asociațiilor de proprietari din Iași, contestat de un consilier local

Data publicării:
blocuri iasi

Noul regulament propus de Dalkia prevede că președinții asociaţiilor de proprietari vor fi aleşi după ce vor susţine un examen si că vor fi obligaţi să îşi exprime punctul de vedere prin vot deschis, lucru care nu s-a întâmplat până acum. În ceea ce îi privește pe locatarii branșați la sistemul centralizat, noul regulement prevede că aceștia vor putea renunţa serviciile de termoficare exclusiv cu acordul furnizorului.

„Deconectările/debranşările se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor, după verificarea verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse de metodologia de debranşare şi verificarea pe teren, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării," prevede Regulamentul de organizare al asociațiilor de proprietari.

Reglementările au însă contestatari. „Cărui operator de energie nu i-ar conveni într-un oraş cum este Iaşiul să aibă oameni pe care să-i controleze la nivelul fiecărei asociaţii de proprietari şi cărui om politic nu i-ar conveni ca în an electroral şi nu numai să aibă toţi administratorii de imobile în directa sa subordonare,” a spus Anca Preda, consilier local.

Reprezentanţii Primăriei spun că acest regulament poate suferi modificări și că vor fi luate în considerare toate punctele de vedere. „Noi vom lansa acest caiet în momentul în care va primi toate obiecţiile şi în momentul în care va fi un proiect de hotărâre de consiliu local care să reglementeze această relaţie, bineînţeles că se va regăsi şi pe site-ul primăriei pentru că dacă astăzi aş pune un proiect iar el suferă modificări, mâine ar trebui să îl modific din nou,” a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Noul regulament al asociaţiilor de proprietari propus de Dalkia va fi supus votului într-o următoare şedinţă de consiliu local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri