Pregătiri pentru informatizarea totală a sistemului de stare civilă din România

Data publicării:
ofiteri stare civila 1

Aproximativ 150 de ofiţeri de stare civilă din România au venit la Iaşi pentru a participa la seminarii care au ca scop eficientizarea şi modernizarea activităţii de evidenţă a persoanelor. ”Dorim să înţeleagă toţi cetăţenii că activitatea de stare civilă este un prerogativ al puterii de stat. Deci este foarte importantă”, a declarat Renata Marin (foto), directorul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Cea mai importantă schimbare va fi cea a informatizării sistemului de stare civilă. Astfel, toate registrele vor fi scanate şi se va crea o arhivă electronică. ”Informaţiile de stare civilă referitoare la fapte de stare civilă, naştere, căsătorie, deces, mai nou divorţ administrativ să nu mai fie comunicate pentru actualizarea Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor pe sistem metric, ci pe sistem informaţional, astfel încât timpul de actualizare a datelor să fie mult mai rapid”, a susținut cms. şef. Dumitru Baba, directorul DEPABD.

După modernizarea activităţii de la Evidenţa Persoanelor, cele două instituţii, din România şi Italia vor putea colabora mult mai uşor, a precizat Parride Gullini, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Funcţionarilor de Stare Civilă Italia: ”În România trăiesc mii de oameni de afaceri, sunt firme italiene şi de aceea este important să uşurăm relaţionarea dintre cetăţenii țărilor noastre, aceştia trecând prin intermediul stării civile.”

Seminariile functionarilor de stare civila se desfasoara timp de doua zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri