Pentru a utiliza manualele digitale învățătorii din Vaslui sunt nevoiți să lucreze individual cu elevii și să îi cheme pe rând la singurul calculator din clasă. Asta deoarece în școală nu există un videoproiector care să asigure o participare interactivă la ore.
„Este destul de greu în a rezolva aceste exerciţii deoarece este necesară dotarea acestei şcoli cu un videoproiector pentru ca şi aceste CD-uri să fie eficiente”, spune Doiniţa Ilaşcu, învăţător la școala primară din Ivănești, județul Vaslui.
Astfel că în timp ce un elev rezolvă exercițiile împreună cu învățătorul ceilalți copii se plictisesc în bănci.
„Nu mă prea uit pe el, nu prea e interesant”, recunoaște un elev de clasa întâi.
Cel mai ieftin videoproiector costă în jur de 300 de lei, dar școlile din mediul rural asigură cu greu condiții elementare de studiu, astfel încât aceste investiții nu sunt considerate o prioritate. Până la această oră, un număr de 57 de școli au ridicat aceste manuale, din cele 110 școli gimnaziale din județul Vaslui.
„Probabil, la nivelul Ministerului nu s-a luat în calcul că infrastructura nu este dezvoltată aşa cum este dezvoltată în Bucureşti sau în învăţământul urban. Învăţământul rural este vitregit de asemenea condiţii”, Anca Roşu, directorul Şcolii Gimnaziale „Ionel Miron” Ivăneşti
În județul Vaslui sunt 8.000 de copii care ar trebui să învețe de pe manualele școlare.