Ştefan Alexandrescu a început să exerseze tehnicile de citire rapidă la 17 ani. Atunci, citea deja 3 mii de cuvinte pe minut şi reţinea, în detaliu, până la 70 la sută din conţinutul cărţii pe care o avea în faţă. Are si sfaturi pentru cei care vor sa ii urmeze calea: sănu mai privim cuvânt cu cuvânt, să mutăm ochii pe fiecare cuvânt în parte şi să facem în aşa fel încât să cuprindem cu privirea un întreg rând. Apoi un întreg paragraf, apoi o întreagă pagină.
Nu sunt doar vorbe goale. Pentru că cei din jur priveau cu scepticism metoda sa, Ştefan a acceptat să fie supus unor teste. Aşa că a primit 8 volume pe care le-a dat gata într-o oră. Pe de altă parte, specialiștii de la Facultatea de Litere din Iași susțin că pentru a ține minte trebuie să scriem și să citim, să citim încet și că numai în ocazii deosebite, când trebuie asimilată multă materie, se impune citirea rapidă.
Dacă luăm în calcul că un om obişnuit citeşte în jur de 100 de cuvinte pe minut, Ştefan poate fi considerat un geniu, spun specialistii.