IAŞI. Tot mai mulţi copii născuţi prematur. Una dintre principalele cauze este fumatul în timpul sarcinii
Data publicării:
Mirela are 19 ani şi este la a doua naştere. Săptămâna trecută a adus pe lume gemene, dar a născut cu mult înainte de termen, la doar şase luni de sarcină. Fetiţele cântăresc mai puţin de un kilogram şi vor avea nevoie să stea în incubator câteva săptămâni pentru a lua în greutate. Tânăra mamă recunoaşte că, din cauza lipsei banilor, nu a mers nici măcar o dată la ginecolog. "Am zis că merg astăzi, mâine şi tot a trecut şi n-am mai fost. - Nu v-aţi temut că poate fi ceva în neregulă? - Ba da, m-am temut," povesteşte tânăra.
O altă cauză care duce la naşterea prematură, spun specialiştii, este fumatul în timpul sarcinii. Una din zece gravide nu renunţă la acest viciu nici măcar în ultimul trimestru de sarcină. De asemenea, obezitatea şi consumul de alcool duc la naştere înainte de termen. Medicii de la cea mai mare maternitate din Moldova spun că, luna aceasta, se confruntă cu un val de copii născuţi prematur, iar 70 la sută dintre ei provin din sarcini care nu au fost urmărire. "Este destul de dificil de îngrijit aceşti copii, foarte mulţi dintre ei sunt sub o mie de grame, sunt prematuri cu complicaţii," spune Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al Maternităţii ''Cuza Vodă'' Iaşi.
Cadrele medicale spun că sunt depășite de situație și fac cu greu față. "Nu este normal ca un om într-o gardă să aibă grijă de 85 de copii, să fie şi eficient, la fel nu este normal ca o doamnă asistentă să îngrijească 18 copii într-un salon. La un moment dat nu mai faci faţă oricât de mult ai dori,"a mai spus Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al Maternităţii ''Cuza Vodă'' Iaşi.
Potrivit statisticilor, jumătate dintre copiii care mor în primele săpătmâni de viață sunt născuți prematur. De altfel, procentul acestor nașteri în România este de 8% în comparație cu 6% cât este media în alte țări europene.