IAȘI. Mama copilului aflat în moarte cerebrală a fost internată la spitalul de psihiatrie Socola
Data publicării:
Concubinul femeii este cercetat pentru tentativă de omor deosebit de grav. Acesta a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanță și va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Şi pe numele mamei, procurorii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Între timp, femeia a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Socola pentru a fi supusă unei expertize psihiatrice. Cel mai probabil, femeia va fi decăzută din drepturile părinteşti după ce anchetatorii şi asistenţii sociali au aflat că atât copilul de 5 ani, cât şi fratele lui mai mare erau neglijaţi şi agresaţi în mod constant.
Băiatul în vârstă de 5 ani se află de patru zile în moarte cerebrală la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. Fratele său a fost dus într-un centru de plasament în regim de urgenţă.