Fericirea angajaților poate fi măsurată cu ajutorul unei aplicații 

Data publicării:
angajati companie it

Aplicaţia care stabileşte fericirea la locul de muncă, HppyApps, a fost lansată în urmă cu jumătate de an, iar dacă doar o singură companie din România a fost interesată să o testeze, zeci de firme din Europa, America şi Africa au cumpărat softul pentru a vedea cum îşi pot stimula angajaţii să fie mai productivi şi mai creativi.

„Avem în jur de 30 de companii care folosesc aplicaţia, mult mai puţine, în jur de 6-7 care plătesc efectiv. Noi avem un sistem în care companiile intră mai întâi şi încep să adune date. Este un sistem gratis, care le permite să testeze înainte să cumpere,” a explicat Vlad Bodi, unul dintre dezvoltatorii aplicaţiei.

Aplicaţia constă în întrebări la care salariaţii răspund sub protecția anonimatului, iar în funcţie de acestea se stabileşte gradul de fericire. Până acum au fost testate 16.000 de persoane.

„Aproximativ între 20 şi 30% din cazuri, din răspunsurile pe care le avem, sunt legate de problemele personale. Lumea la birou este nefericită şi din cauza problemelor pe care le are în viaţa personală pentru că luăm cu noi, practic, bagajul din mediul personal” , a adăugat Vlad Bodi. 

Factorii care afectează gradul de fericire a angajaților 

Psihologii spun că starea de fericire sau nefericire are cea mai mare influenţă asupra activităţilor din fiecare zi.

„Starea de bine influenţează toate celelalte stări, iclusiv capacităţile intelectuale, dacă îţi vine să crezi, pentru că suntem dotaţi cu tot ce ne trebuie să ne fie bine dar ceea ce ne spunem noi nouă înşine în gând influenţează ceea ce dăm în lume”, spune psihologul Mihaela Ghircoiaş.

Câteva facilităţi oferite de angajator sunt suficiente pentru a-i motiva pe salariaţi.

„Fericirea la locul de muncă depinde probabil şi cu cât e plătit”, este de părere un angajat. 

„Să le ofere absolut orice pentru a merge mai bine, gen mâncare, ping-pong”, și-ar dori un tânăr. 

Iar o stare tensionată la serviciu îi face pe oameni să îşi piardă interesul.

„Cred că neapreciere la locul de muncă, un colectiv care să nu poată colabora frumos”, spune o angajată.

Firmele care vor să folosească aplicaţia ce măsoară fericirea angajaţilor trebuie să plătească 4 euro pentru fiecare persoană testată.

Mai multe informații despre această aplicație puteți afla aici de la Vlad Bodi, dezvoltator al aplicației, invitat în emisiunea Recrutat în Iași moderată de Diana Mihalcea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei