Facultate de Informatică special creată la Iași pentru profesorii care vor dublă specializare

Data publicării:
studenti uti

Speriați că ar putea să li se desființeze catedrele, peste 2500 de dascăli din Iași își doresc să urmeze o a doua facultate. În acest fel ar putea preda o a doua materie iar șansele să rămână fără loc de muncă ar fi mai mici. În ajutorul lor au venit sindicaliştii care au încheiat protocoale de colaborare cu Universitatea Tehnică şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza, protocoale prin care au fost create programele de studii pentru dascăli.

„Din acest punct de vedere, suntem mulţumiţi, deoarece am reuşit să completăm oferta Universităţii „Cuza" cu cea care ne-a fost transmisă de către Universitatea „Gheorghe Asachi". Taxa va fi până în 2000 de lei, deci considerăm că, din acest punct de vedere, oferta este una, să spunem, destul de rezonabilă,” a explicat pentru Digi24 Iași Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar. 

Conducerea Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi va organiza în această vară admitere pentru dacălii din învăţământul preuniversitar, pentru specializarea informatică. Vor fi scoase la concurs o sută de locuri cu taxă la Facultatea de Construcţii Maşini şi Management Industrial, unde vor fi predate cursurile.

„Doi ani de zile, după care se va acorda o diplomă de absolvire şi persoanele în cauză vor putea să exercite astfel de activităţi, în domeniul informaticii în mediul preuniversitar,” a spus Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” din Iași.

Dascălii se vor putea înscrie la facultate de la jumătatea lunii iulie, iar admiterea se va face pe baza mediilor de la licenţă şi bacalaureat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
iohannis si scholz la berlin
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului