Concurență de șapte pe loc pe posturile scoase la concurs de Direcția pentru Protecția Copilului Iași
Data publicării:
Sute de persoane și-au depus CV-urile pentru posturile remunerate, în medie, cu 862 de lei. „Pentru cele 33 de posturi pentru care concursul va începe pe 18 noiembrie, s-au înscris până acum destul de mulţi candidaţi, cea mai mare concurenţă fiind pentru postul de educator în municipiul Iaşi unde până în prezent au fost înscrişi 71 de candidaţi pe un număr de 11 posturi,” a spus Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.
Pentru a ocupa locul de muncă dorit, candidații trebuie să treacă două teste: o probă scrisă din legislația privind protecția copilului și proba interviului. O comisie va evalua motivația candidaților pentru a vedea dacă aceștia fac față cerinţelor postului. Iar cele 33 de posturi nu sunt singurele scoase la concurs de DGASPC Iași.
„DGASPC Iaşi a mai scos la concurs un număr de 4 posturi funcţionari publici, consilieri şi inspectori, pentru aparatul propriu. Este nevoie de oameni cu studii superioare, care au deja vechime în muncă, în cea de funcţionar public, respectiv 5-9 ani,” a mai spus Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.