Bisericile, noua țintă a hoților

Data publicării:
biserica patrimoniu-1

Biserica de patrimoniu din localitatea Mădârjești a fost construită în 1816 și este vizitată mai mult de hoți decât de enoriași. În ultimii doi ani, au fost reclamate cinci furturi, iar ultimul a avut loc chiar acum 2 săptămâni, când hoții au distrus ușa de la intrare în încercarea de a ajunge la cutia milei. Lăcașul de cult nu are pază sau sistem de alarmare. Și nici fonduri pentru cumpărarea unui sistem de protecție.

"O să punem și noi, dar trebuie să vorbesc cu enoriașii să strângem o colectă și după aceea să punem, altă soluție nu este," a spus Marin Roșca, preot.

Situația se repetă și în alte localități din județ. Pavel Postolachi, protopop: "monumentul reprezentativ al Pașcanilor și chiar a ceea ce înseamnă toată zona Pașcanilor, Biserica Sfinții Mihail și Gavriil, sfinții Voiezi, construită în 1664 de cei care au pus temelia acestei Biserici , Iordache și Safta Cantacuzino."

O biserică de patrimoniu, cu încărcătură istorică, dar securizată doar cu o încuietoare veche. Lăcașul de cult a fost ridicat acum 351 de ani, dar pază nu a avut niciodată. Iar asta în condițiile în care legea spune clar că proprietarii monumentelor istorice trebuie să asigure pază.

"Paza, în primul rând, este încuietoarea bisericii, este cheia cu care se încuie porțile bisericii, cu care se încuie ușile bisericii. În primul rând, noi spunem că Biserica este păzită de Dumnezeu, este păzită de Maica Domnului, este păzită de sfinți, dar ar fi chiar rușinos să vezi cum păzești biserica," a spus Pavel Postolachi, protopop. 

Situația a rămas neschimbată și din cauza autorităților, care nu au aplicat amenzi. Angajații Direcției de Cultură și Patrimoniu au înștiințat proprietarii că trebuie să asigure pază, dar nu făcut și verificări în acest sens.

Virgil Băbîi, director Direcția de Cultură și Patrimoniu Iași: "direcția are prea puțini oameni ca și logistică ca să poată parcurge tot județul. Nu avem posibilitatea, cu personalul pe care îl avem, cinci oameni, să facem acest lucru."

Amenzile pentru lipsa pazei pot ajunge la 8.000 de lei. În Iași s-au aplicat, însă, doar avertismente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri