De o săptămână, la Iaşi, agenţiile imobiliare au început să încheie deja contracte de închiriere cu studenţii înscrişi la universităţile ieşene. Printre cei care caută cu o lună înainte de începerea anului universitar se numără părinţii cu buget redus. Au experienţă şi ştiu că în octombrie preţurile apartamentelor de închiriat cresc.
"Căutăm chirie aici, în Iaşi şi preţurile sunt foarte piperate, situaţia e dezastroasă. Vor să stea mai multe în apartament. Una singură nu poate să îşi ia un apartament, vă daţi seama. Trei, patru persoane trebuie să închirieze un apartament. Ajunge la 70 de euro de persoană un apartament," spune mama unei tinere care îşi caută cazare.
Un astfel de apartament nu este aproape de facultate, este mobilat modest, cu dotări minime ca aragaz şi maşină de spălat. Sunt mulţi cei care vor să economisească şi de aceea tinerii caută colegi de cameră sau apartament.
Paul Tehuţu, director agenţie imobiliară Iaşi: "Cu trei camere, cu patru camere şi folosesc living-ul la comun, iar cele trei sau patru dormitoare le împart. Acolo vorbim de preţuri începând de la 200 - 250 de euro în sus, unde, dacă împărţim pe fiecare student în parte, pot ajunge şi la chirii de 50 de euro de persoană pe lună."
Pentru cei care au bugete mai mari, şi sunt dispuşi să dea 400 - 500 de euro, zonele centrale sunt cele mai căutate, dar şi cea în care se află Universitatea "Al.I. Cuza" - Copou. Printre acestea se numără Copoul, unde se află Universitatea Alexandru Ioan Cuza şi bulevardul Independenţei pentru că e aproape de Universitatea de Medicină şi Farmacie. Anul trecut, cea mai scumpă locuinţă închiriată la Iaşi de un student a fost un apartament cu trei camere în centrul Iaşului, pentru care un tânăr din Grecia a plătit 800 de euro pe lună.