Amenajarea parcării le dă bătăi de cap locatarilor care au de îndurat şantierul în plină desfăşurare.
Mai mult decât atât, în imediata apropiere a şantierului se află patru unităţi de învăţământ: Colegiul Economic ''Virgil Madgearu'', Şcolile Nr. 17 şi Nr. 29, dar şi Grădiniţa ''Motanul Încălţat''.
Copiii, părinţii, dar şi trecătorii trebuie să îndure praful, să fie atenţi pe unde păşesc şi să suporte zgomotul produs de utilaje.
Deşi oamenii văd cu ochi buni iniţiativa primăriei, sunt de părere, totuşi, că autorităţile nu şi-au ales bine perioada de execuţie.
"Nu este prea bine. Trebuiau să facă strada până să înceapă grădiniţa" a spus o mămică.
"E mult praf şi trebuie să ocolim gropile. Aşteptăm până se finalizează lucrarea" a declarat alt localnic.
În zonă abia se pregăteşte terenul pentru realizarea modernizării urbane.
Emanuela Turcu - purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "În Parcarea Micro 19, pentru moment, se fac lucrări pregătitoare pentru investiţia care se va realiza acolo: se nivelează terenul şi se fac aduceri la cotă. Iar în paralel se vor realiza lucrări de proiectare. Investiţia va dura şase luni, conform caietului de sarcini de la licitaţie".
Locuitorii din zonă vor mai suporta disconfortul până în aprilie 2015, termenul de finalizare a lucrărilor.
Proiectul prevede construirea a 216 locuri de parcare, a unui loc de joacă modern, cu leagăne, tobogane şi pod mobil.
De asemenea, se vor reface iluminatul stradal, dar şi toate aleile rutiere şi pietonale din zonă.
Reporter: Iuliana Chitic
Operator: Gelu Mormoloc