Au discutat cu militarii şi s-au îmbrăcat în echipamente de camuflaj. Batalionul 20 Infanterie Dolj a prezentat tehnica de lucru în faţa liceenilor, chiar în curtea Colegiului Energetic din Craiova. Tinerii au fost încântaţi şi au primit sfaturi în ceea ce priveşte cariera de militar.
Mario are 18 ani, iar anul viitor va susţine examenul de bacalaureat. Tânărul se gândeşte serios să opteze pentru o cartieră de militar, mai ales după demonstraţiile de astăzi.
„Aş vrea să ajung şi eu vreodată aici, să vedem dacă o să luăm bacul”, a spus elevul.
Sergentul major Octavian Puţinelu a participat la misiuni internaţionale în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan. Militarul le-a oferit tinerilor sfaturi pentru a urma o carieră în slujba ţării.
„Caracterul fiecarui individ se formează foarte, foarte frumos, aş putea spune, urmând o carieră militară”, a spus Octavian Puţinelu.
Militarii le-au povestit elevilor despre misiunile pe care le-au îndeplinit în teatrele de operaţiuni din Irak, Afganistan şi Kosovo şi le-au arătat filme despre tehnici de luptă.
Tinerii au fost încântaţi de echipamentele prezentate, însă nu toţi au fost convinşi că sunt pregătiţi pentru o astfel de carieră.
„Dacă îţi place şi eşti hotărâtă şi vrei să le demonstrezi bărbăţilor că poţi să faci şi tu ceea ce fac şi ei, e OK”, a spus caporal Anca Tănase.
Tinerii au fost îndrumaţi ca după terminarea liceului să viziteze Centrul Militar Zonal, pentru a afla cum pot deveni militari de carieră.
„Sunt fascinaţi. De aia am şi dorit să venim în mijlocul lor, să îi obişnuim cu activităţi, să venim în mijlocul cetăţii, cum spunem noi, nu să vina ei la noi în unităţi”, a spus Oliver Anghel, purtător de cuvânt al Brigăzii 2 Infanterie "Rovine" Craiova.
Acţiunea de astăzi face parte din manifestările prilejuite de Ziua Armatei, sărbătorită la data de 25 octombrie.