Video&Foto Stare de catastrofă naturală în Spania, după inundațiile devastatoare. Mii de militari sunt pe străzi. „Este un coșmar”

Data actualizării: Data publicării:
Inundații în Spania
Inundații în Spania. Foto: Profimedia Images

 

La o săptămână de la viitura care a îngenunchiat regiunea Valencia, militarii ajută oamenii să scape de nămolul din case și de pe străzi.

Alin Petrică, corespondent Digi24 în Spania: Intervenția armatei este binevenită pentru că îi ajută pe voluntari și pe localnici să scape de acest focar de infecție. O unitate de militari a oprit în capătul străzii și pur și simplu, cu mâinile, iau obiectele aruncate.

Foto: Profimedia Images

Sedavi este una dintre cele mai afectate localități de lângă Valencia. Unele dintre clădiri sunt dărâmate complet, străzile sunt blocate de lucrurile distruse, scoase din casele oamenilor, iar mirosul devine de nesuportat.

Alin Petrică, corespondent Digi24 în Spania: Tot ce-au scos oamenii din casele lor, bineînțeles din cauza nămolului și al apei, nu mai poate fi utlizat. Sunt zeci și sute de tone de gunoi.

Mi se pare că este un coșmar. Realitate este că, de zile întregi, suntem aici, ne simțim neputincioși și încercăm să ajutăm pe toată lumea și ne mulțumim că suntem în viață. Ne dorim să treacă repede, spune un bărbat. 

Este ceva foarte dur. Pentru că vezi multe lucruri suprinzătoare și nu te aștepți. Te lovesc în interior. Te simți bine să ajuți oamenii, sunt foarte recunoscători, a declarat o fată. 

Foto: Profimedia Images

Premierul Spaniei a anunțat că a fost declarată stare de catastrofă. 10 miliarde de euro au fost alocate pentru refacerea zonelor afectate.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez: Numărul de militari, polițiști și membri ai Gărzii Civile desfășurați de guvernul spaniol în provincia Valencia a crescut de la 7.300 la 14.898 de militari.

Pentru românii afectați de inundațiile din Valencia a fost deschis un centru logistic unde pot cere ajutor dacă au persoane dispărute sau și-au pierdut documentele în timpul viiturii.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri