A doua zi cu emoţii pentru elevii clasei a VIII-a. Astăzi, au susţinut proba de matematică în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Peste 5.300 de elevi au participat la examenul scris şi primele impresii au fost pozitive, elevii catalogând subiectele ca unele cu dificultate medie.
Proba s-a încheiat în jurul orei 11.00, dar elevii au ieşit mai devreme din clase. Singurul subiect care a ridicat probleme a fost geometria în spaţiu, dar tot sunt speranţe de note mari.
„N-au fost chiar foarte grele, dar nici uşoare şi ne-am descurcat până la urmă”, spune o elevă.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj a informat că proba s-a desfăşurat în condiţii normale, fără incidente.
„În acest moment, putem spune că la nivelul judeţului Dolj s-a încheiat această simulare a Evaluării Naţionale. Astăzi s-au prezentat 5.397 de elevi din cei 5.991 pe care îi avem înscrişi la nivelul clasei a VIII-a”, a precizat Luminiţa Popescu, inspector şcolar general adjunct ISJ Dolj.
Rezultatele finale vor fi afișate până în data de 7 martie, la avizierele unităților școlare.