Patru persoane au fost condamnate la închisoare pentru că au defrişat în 2004 o pădure din curtea unei unităţi militare din Filiaşi. Fostul comandant al unităţii, colonelul în rezervă Emil Sprânceană şi cei doi pădurari ai Ocolului Silvic Filiaşi au primit câte 3 ani şi 3 luni de închisoare. În arestul IPJ nu a ajuns însă al patrulea inculpat, un om de afaceri condamnat în acelaşi dosar la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
În 2004, în urma unui control de rutină, poliţiştii au descoperit în trafic câteva camioane încărcate cu lemne care se îndreptau spre fabricile de cherestea din judeţul Braşov. Documentele de însoțire a mărfii nu erau în regulă, aşa că polițiștii au confiscat încărcătura și au început investigațiile. Ancheta a scos la iveală că în curtea unităţii militare din Filiaşi, care găzduia cel mai mare depozit de muniţie şi armanent din Oltenia, s-a produs un jaf. Peste 200 de copaci fuseseră tăiați ilegal.
Responsabili pentru jaf au fost cei doi pădurari ai Ocolului Silvic, comandantul unităţii militare, colonel Emil Sprânceană, precum şi un om de afaceri, Iulian Bivolaru.
După începerea cercetărilor în acest dosar, colonelul Sprînceană a intrat în concediu, apoi a cerut pensionarea. Săptămâna trecută, magistrații Curții de Apel Timișoara i-au condamnat definitiv pe cei doi pădurari şi pe fostul comandant al UM din Filiași la câte 3 ani şi 3 luni de închisoare, iar pe omul de afaceri Iulian Bivolaru la 3 ani şi jumătate.
“Ca urmare a rămânerii definitive a unei condamnari în cauză, trei dintre persoanele condamnate au fost încarcerate în arestul Inspectoratului nostru. De asemenaea, tot aceştia trei au fost şi transferaţi Penitenciarului din municipiul Craiova, în vederea executării pedepsei privative de libertate”, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Dintre cei 4, doar omul de afaceri Iulian Bivolaru nu s-a prezentat în arestul IPJ Dolj. După acel incident din 2004, unitatea militară din Filiaşi a fost reorganizată şi nu mai găzduieşte muniţie şi armament.