Potrivit legii, Casa de Asigurări a avut la dispoziţie şase luni de la decizia Instanţei de a vira în conturile spitalului sumele restante. Termenul a expirat săptămâna trecută iar următorul pas este blocarea conturile instituţiei instituţiei datoare.
Doctorul Căpăţână a mai precizat că dacă ANAF întârzie semnarea acestui Ordin, este posibil ca spitalul să blocheze un cont gol. Şi asta pentru că, mâine, Casa va primi în trezorerie, banii pentru decontarea serviciilor medicale prestate de furnizori în luna ianuarie.
Cele două instituţii însă pare că nu reuşesc să cadă de acord asupra sumelor aflate în joc şi nici a perioadelor în care s-au înregistrat restanţele.
Cu actele în mână, reprezentanţii Casei spun că este vorba despre mult mai puţini bani şi altă perioadă de neplată.
Oricare ar fi sumele datorate, Casa de Asigurări nu pare deloc îngrijorată de posibilitatea blocării conturilor din trezorerie şi susţine că poprirea se va face numai pe suma datorată spitalului. Banii ce vor rămâne vor intra în conturile furnizorilor de servicii medicale, iar activitatea lor nu va fi deloc blocată. În plus, Casa a contestat executarea silită, iar pe 20 februarie va avea loc o primă înfăţişare.
Spitalul de Urgenţă vrea cu orice preţ aceşti bani pentru că, spune directorul, medicii nu s-ar mai confrunta cu lipsa medicamentelor sau a materialelor sanitare