Poliţistele au completat mai multe chestionare, cu privire la relaţia cu ceilalţi colegi sau la posibilele probleme pe care le-au întâmpinat în activitatea lor. În toate structurile din cadrul IPJ Constanţa sunt, în total, 196 de femei angajate, care au fost evaluate timp de 3 zile de comisia dispusă de Ministerul de Interne. Îndată ce s-a încheiat evaluarea, au apărut şi concluziile.
”În urma chestionării tuturor femeilor din IPJ Constanţa a rezultat faptul că nu există probleme deosebite, ele nefiind marginalizate, discriminate sau abuzate în vreun fel.” declară Carmen Şerbănescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa
De altfel, poliţistele spun că li se pare firesc să lucreze cot la cot cu ceilalţi colegi ai lor, bărbaţi.
”Toţi ne îndeplinim atribuţiile din fişa postului, mergem în acţiuni alături de colegii noştri, în acţiuni operative.” spune Emanuela Chilă, agent principal în cadrul IPJ Constanța
”Acest interviu care a avut loc nu face altceva decât să scoată în evidenţă situaţia unui climat organizaţional.” spune Gabriela Radu, şef compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, IPJ
Măsura a fost dispusă de Poliţia Română, în urma scandalurilor sexuale la IPJ Olt şi Bihor.