Pe poliţiştii din localitatea Pecineaga i-am găsit în timp ce audiau un hoţ prins cu puţin timp înainte. Deşi sunt doar doi, ei trebuie să rezolve problemele infracţionale ale unei comune cu aproape 4.000 de suflete.
"Ne descurcăm destul de greu, suntem doar doi, dar avem şi sprijinul autorităţilor locale, până acum am facut faţă" declară Daniel Avasilcai, preşedinte SNAP Constanţa
Ţinănâd cont de numărul locuitorilor, la Pecineaga ar fi trebuit să fie patru poliţişti, însă nimeni nu se înghesuie la sat. De altfel, şeful de post care este şi liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie filiala Constanţa spune că în ultimii ani meseria de poliţist nu mai atrage pe nimeni.
"Există funcţii neocupate în momentul de faţă şi în special în locurile unde este cea mai mare nevoie de poliţişti, mediul urban, ajutori şef de post neocupate la nivelul IPJ Constanţa", mai spune Daniel Avasilcai, preşedinte SNAP Constanţa
Conform reglementărilor, angajările în Poliţie se fac fie prin transfer de la alte structuri ale Ministerului de Interne, fie din rândul celor care au absolvit o şcoală de profil. Însă în 2012 doar zece absolvenţi au dorit să se angajeze în cadrul inspectoratului de poliţie din Constanţa.
Din păcate, lipsa poliţiştilor duce la creşterea numărului victimelor. Numai în 2012 numărul tâlhăriile a fost cu 600 mai mare decât în 2011, iar sau scandalurile în public s-au dublat.