Paradele de anul trecut au fost un real succes, aşa că ar trebui să se facă o tradiţie din asta, crede primarul din Constanţa. Prin urmare, în această vară, toţi proprietarii de cluburi trebuie să participe la paradă cu propriul car alegoric.
Măsura edilului nu pare să-i deranjeze pe managerii cluburilor de pe litoral.
De altfel, administratorii localurilor de noapte cred că aceste care alegorice vor deveni adevărate simboluri pentru fiecare club din staţiunea Mamaia.
Paradele care au avut loc anul trecut i-au încântat pe turişti, care au comparat petrecerile cu celebrul Carnaval de la Rio.
Şi reprezentanţii din turism cred că litoralul românesc va avea de câştigat dacă va fi pusă în practică ideea lui Radu Mazăre.
Primarul Constanţei a dat şi câteva indicaţii. Carele alegorice trebuie să aibă cel puţin 8 metri lungime, iar atmosfera de la bordul lor trebuie întreţinută de cel puţin şase animatoare. Dacă nu vor respecta toate aceste prevederi, managerii cluburilor riscă să rămână fără autorizaţie de funcţionare.