Sănătatea, în grevă de avertisment

Data publicării:
GREVA MEDICI

Peste 100 de asistente, infirmiere, medici rezidenţi și brancardieri de la Spitalul Judeţean Cluj au participat la grevă.

"Noi suntem foarte puţini, volumul de muncă e foarte mare, lucrăm la 6 săli, 10 infirmieri la 3 schimburi", spune Angela Aştilean, infirmieră la unitatea medicală.

"Participăm pentru întreaga suflare medicală din România, pentru pacienţi, pentru nişte principii şi pentru o muncă în condiţii umane, plătită uman", precizează Ovidiu Bota, asistent la Spitalul Judeţean.

La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, numărul participanților la grevă nu a depăşit 30, majoritatea, asistente şi medici rezidenţi.

"Noi nu oprim acţiunile de grevă până nu va fi o hotărâre negru pe alb. Promisiuni, acorduri, avem foarte multe semnate, dar nu s-a realizat nimic", precizează Simona Sălăgean, lider de sindicat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj.

Protestul i-a nemulţumit pe cei câţiva zeci de pacienţi care aşteptau pentru analize, pe holurile Spitalului de Infecţioase.

Cu toate acestea, activitatea în policlinici a fost oprită timp de două ore, iar medicii din spitale au asigurat doar urgenţele.

În judeţul Cluj, aproape 5.000 de membrii Sanitas au semnat participarea la acţiunile de protest, care, potrivit liderilor de sindicat, vor culmina joi cu o grevă generală pe termen nedeterminat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...