Concurenţă record la facultăţile de IT

Data publicării:
ADMITERE IT

Cei peste 1.300 de candidaţi care şi-au depus dosarele la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice au susţinut un examen de trei ore cu 45 de întrebări grilă din matematică. Tinerii au venit din toată ţara să studieze informatica în oraşul deja cunoscut ca Silicon Valley al României.

"În comparaţie cu subiectele de la Bacalaureat, sigur că a fost mai greu, dar la nivel de admitere, destul de ok", a spus unul dintre candidaţi.

"Judeţul Vâlcea. (Şi aţi venit până aici?) Am venit, dacă fata a dorit asta. Să sperăm că e cu noroc. E un domeniu de viitor şi au posibilitatea să se angajaze", a spus un părinte.

"Subiectele sunt destul de dificile. La o concurenţă de 4 candidaţi pe un loc, este normal să putem departaja pe o plajă destul de largă. Noi am suplimentat în principal locurile la taxă cu peste 20% şi în domeniul bugetului, avem o creştere cu peste 10 procente", a declarat Mihail Abrudean, preşedintele comisiei de admitere din cadrul UTCN.

Examen de admitere a fost organizat şi la Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, unde în total s-au înscris 1.500 de candidaţi, cu 400 mai mulţi decât anul trecut. Cele mai multe dosare au fost depuse la Informatică, limba română, însă căutat a fost şi profilul Informatică - linia germană, program lansat împreună cu gigantul german Porsche.

"Sunt şi alte firme din Germania care au capital şi sunt interesaţi de specialişti care cunosc limba germană. Cea mai mare înghesuială a fost la specializarea Informatică, linia română, unde au fost 5,2 candidaţi pe un loc", a precizat Adrian Şerban, prodecan al UBB.

Concurenţa tot mai mare de la an la an la facultăţile de IT nu este întâmplătoare. Domeniul este în plină dezvoltare în Cluj, iar deficitul de specialişti determină firmele să vină cu oferte avantajoase de angajare pentru studenţii de anul II şi III. Chiar şi aşa, studenţii şi absolvenţii nu acoperă nevoia de pe piaţă.

"La momentul acesta, aş zice că ar trebui să iasă dublu. Dacă găsim persoane potrivite, îi angajăm din facultate şi încercăm să ne adaptăm proiectele şi să ne adaptăm programul, astfel încât să îi ajutăm să-şi termine facultatea", a afirmat Anca Bucuţa, CEO al unei firme IT.

La universităţile din Cluj sunt disponibile în acest an aproximativ 1.000 de locuri bugetate la specializările din domeniul IT.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri