250.000 euro pentru Cetăţuie

Data publicării:
CETATUIE

Autoritățile locale din Cluj-Napoca vor cumpăra o clădire, care face parte din prima citadelă ridicată de habsburgi în Transilvania. Aceasta deoarece, în ultimii 25 de ani, mai multe clădiri alte fostei fortificaţii au fost pierdute: un fost depozit de arme va fi transformat în restaurant, iar reduta a devenit turn al pompierilor.

"E un imobil de 78 de metri pătraţi evaluat la 20.000 de euro ca valoare de cumpărare, dar care necesită o serie de lucrări de investiţii extrem de costisitoare. 250.000 de euro este estimare fără TVA, plus partea de restaurare şi reconstrucţie, având în vedere că e un monument istoric. Primăria va reabilitatea clădirea şi o va utiliza în scopul promovării turistice a Clujului", a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al primăriei clujene.

Clujenii sunt încântați de idee și consideră Cetățuia un obiectiv turistic important al orașului.

"Ar fi foarte interesant să fie refăcută şi introdusă în circuitul turistic şi pentru aspect şi pentru utilitate", a spus un clujean.

"Mi se pare o idee foarte bună şi mama mea când a fost aici, pentru că eu nu sunt din Cluj, a spus că vrea să urce. (Acum cum crezi că arată ?) Groaznic. Oricum, e ceva medieval, deci se înţelege, totuşi", a spus altul.

După reabilitare, clădirea ar putea fi transformată în punct de informare turistică sau chiar într-un muzeu al armamentului.

"Această poartă este cumva chiar intrarea dinspre est, acel pietonal, scara traversează gangul acestei clădiri. Poate să devină un infoturism cu informaţiile minimale, dar foarte importante pentru a înţelege valoarea Cetăţuii", este de părere arhitectul Szabolcs Guttman. 

Fortificaţia a fost ridicată în secolul al XVIII-lea având ca scop principal asigurarea controlului asupra orașului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă.

"Poarta de est este una dintre cele două porţi care au supravieţuit şi este foarte interesantă, tocmai datorită faptului că în acest tip de fortificaţii porţile prezintă un interes cu totul special. Nu erau doar simple căi de acces, ci erau prevăzute cu diferite elemente de fortificare, menite să asigure, evident, siguranţa acestei fortificaţii", a precizat istoricul Tudor Sălăgean.

Cetățuia se află pe locul șase în topul celor mai vizitate obiective turistice din Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri