Locuitorii străzilor pe care se fac lucrări au ajuns la capătul răbdării. Oamenii se plâng că lucrările merg foarte încet, își strică mașinile și abia mai pot respira aer curat.
"O mizerie, măcar să astupe gropile astea nimic. E dezastru. Nu lucrează cât stau", spune un localnic.
"Plantele sunt albe de la praf, e dezastru deci nu poți respira. Geamurile, ferească Dumnezeu ,trebuie zilnic să le facem", spune o altă localnică revoltată.
Lucrările de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare au început cu mare avânt, însă au rămas neterminate.
Firma care se ocupă de modernizarea rețelei de apă și canalizare a început lucrările în 2013 și ar fi trebuit să termine anul trecut. Dar pentru că pe teren sunt doar 90 de muncitori din cei 130 cât ar fi trebuit mai bine de 80% din străzile orașului sunt săpate și pline de șanțuri.
"Firma nu a răspuns nici în urma amenzilor aplicate de noi, nici în urma adreselor făcute, nici în urma intervențiilor făcute săptămânal la ședințele de progres, am împresia uneori că vorbesc cu autiști", a declarat Sorin Mănduc, primarul din Făgăraș.
La rândul său, constructorul dă vina pe problemele apărute în timpul lucrărilor.
"Au existat nişte probleme privind reţelele vechi, care au dus la o mică întârziere de circa două luni de zile şi cam asta e situaţia. Reţele vechi, neidentificate în planuri, găsite în pământ, la diferite adâncimi", a spus Jenică Dop - reprezenant firmă constructoare.
Beneficiarul lucrărilor este nevoit acum să prelungească termenul de finalizare a lucrărilor.
"Și decalarea unui asemnea contract nu poate fi facută că vrem noi și că vrea el ci pe niște motive întemeiate. Porbabil luna septembrie va fi capul terminal al acestui proiect", a declarat Vasile Manta, director sucursală exploatare Făgăraș Apă Canal Sibiu.
Întreaga investiţie se ridică la 43,5 milioane de lei, bani proveniti din fonduri europene. Lucrările presupun reabilitarea a 28,4 km de conducte de alimentare cu apă și 25,5 km de rețea de canalizare.
Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Dan Dascălu