Ultimele repartizări ale profesorilor

Data publicării:
REPARTIZARE

Sute de profesori au venit în ultimele două zile la inspectoratul şcolar pentru a prinde un post în învăţământ. Unii au venit încă de la 7:00 dimineaţa pentru a sta la coadă cu dosarul în mână. Este şi cazul Dorinei Pol profesor de chimie şi protecţia mediului şi vrea să predea la şcolile din oraş. Dacă nu reuşeşte să prindă un post aici, femeia spune că va renunţa la învăţământ.

"N-aş fi dispusă să fac naveta în altă parte că timpul care îţi ia pe navetă, plus costurile, că nu se mai decontează naveta", spune Dorina Pol.

Sunt însă şi persoane pe care nu le deranjează că vor preda la zeci de kilometri distanţă. Ataşamentul faţă de copii, sau pur şi simplu nevoia unui loc de muncă în fac pe unii profesori să accepte orice post, la orice şcoală.

"O să fac naveta pentru că aşa am ales. Deci am fost un an la Viscri şi acum o să aleg tot acolo, am ales pentru că m-am obişnuit cu copiii de acolo", spune un dascăl.

600 de posturi de învăţători, educatori şi profesori neocupate sunt în judeţul Braşov. cele mai multe sunt în mediul rural.

"La învăţători şi educatoare mai sunt câteva posturi şi în municipiul Braşov şi în Săcele. Astăzi vor fi repartizaţi cei cu studii necorespunzătoare postului", spune Maria Szabo - inspector şcolar general adjunct.

Dacă nu se vor ocupa posturile în urma repartizărilor, inspectoratul şcolar va angaja profesori în regim de plată cu ora.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri