Tradiţii respectate de tineri

Data publicării:
STROPIT JUNI

După slujba din a doua zi de Paşte, junii se împart în două cete şi iau la pas centrul vechi al Braşovului. Trebuie să găsească fetele nemăritate, pe care le stropesc cu parfum. O tradiţie care, nu de puţine ori, i-a legat pentru totdeauna pe cei implicaţi.

"S-au legat foarte multe prietenii de-a lungul timpului. Unii dintre ei chiar s-au şi căsătorit, că este şi normal, nu? În momentul în care ei se cunosc, e clar. Şi-aşa se cunosc de când sunt micuţi", Constantin Chicuş - preşedintele Junilor Tineri.

"Mersul la stropit, da, e ocazia de a ne cunoaşte, oarecum, viitoarea soţie, dar mai ales este ocazia de a cunoaşte fetele pentru a le scoate la jocurile strămoşeşti", George Creangă - armaş mic la Junii Tineri.

Fetele i-au aşteptat pe juni cu masa pusă. Chiar dacă nu-şi vor găsi alesul, obiceiul spune că daca sunt stropite cu parfum, le va merge bine tot anul.

"(Reporter: Crezi în această tradiţie?) Dat fiind faptul că de-aici din Şchei multe persoane şi-au găsit alesul aşa, eu fiind de aici, probabil", spuneun braşovean.

"Aşa l-am cunoscut pe soţul meu, la grupul de Juni Tineri, când venea la stropit, s-a legat prietenia, căsnicia de 20 de ani", spune o braşoveancă.

Vechi de câteva secole, obiceiul s-a modificat de-a lungul timpului.

"Avem date exacte, la începutul secolului 18, prin anii 1702-1703, când se mergea la stropit, dar practic se aruncau la propriu fetele în apă", Florin Nistor - purtător de cuvânt Uniunea Junilor.

O schimbare pentru care, probabil, tinerele sunt recunoscătoare, dacă ţinem cont că vremea din preajma Paştelui nu e tocmai bună pentru scăldat.

Reporter: Mădălina Zamfir - Operator: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri