Ana Maria Mihăescu este, din 1998, şef al misiunii Corporaţiei Financiare Internaţionale din România, o divizie a Băncii Mondiale. Extrem de cunoscută în lumea băncilor şi a finanţelor, femeia a căzut victimă unei escrocherii demne de filmele americane de acţiune.
Grupul, condus de un fost director de bancă, a găsit o sosie a Mariei Mihăescu într-un sat de lângă Sibiu. I-au făcut o carte de identitate cu datele femeii de afaceri şi au trimis-o pe falsa şefă a diviziei Băncii Mondiale în România la o firmă de brokeraj. Acolo, ea a dat ordine să tranzacţioneze la bursă acţiunile Mariei Mihăescu.
Cea care dădea indicaţii era de fapt o pensionară în vârstă de 68 de ani, care, pentru teatrul jucat, a primit 5.000 de lei, spun anchetatorii.
Escrocii au împărţit între ei aproape 900.000 de lei, după ce au vândut acţiunile pe care le avea, la SIF Muntenia, directoarea din Banca Mondială. Două anchete sunt acum în desfăşurare. Una a poliţiei şi alta a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Vizată este firma de brokeraj unde au fost tranzacţionate acţiunile Mariei Mihăescu. Şefii de aici sunt circumspecţi.
"Noi deocamdată nu avem absolut nimic de declarat. Ancheta este în desfăşurare, dosarul e pe rol la Tribunalul din Sibiu", declară Daniela Boeriu, reprezentant firmă brokeraj.
Directoarea din Banca Mondială are şanse să îşi recupereze pierderea, spun anchetatorii.
"În cursul urmării penale au fost luate măsuri privind recuperarea prejudiciului, respectiv s-a pus sechestru asigurator pe bunurile inculpaţilor", afirmă Adriana Şandru, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
Suspecţii pot primi 20 de ani de închisoare.