Un bărbat din Constanţa şi unul din Braşov, aflaţi în stare de ebrietate, s-au luat la ceartă în club. Au ieşit în stradă, acolo unde constănţeanul, un tânăr de 24 de ani, a scos un pistol cu muniţie de cauciuc şi l-a ameninţat pe braşoveanul de 30 de ani. Cel din urmă l-a agresat pe bărbatul din Constanţa, care a tras un foc de armă în piciorul braşoveanului. Ambii au ajuns la spital.
"Vorbim de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a suferit o plagă prin împuşcare la nivelul tibiei drepte, iar cea de-a doua persoană, un bărbat de 24 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral. Ambele persoane au fost transportate de echipajele SMURD la spital, sunt conştiente şi în afara oricărui pericol", declară Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt ISU Braşov.
Pistolul a fost găsit pe strada după incident. Cei doi vor fi cercetati pentru ultraj contra bunelor maniere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi legea armelor şi muniţiilor.