Jaime Braganca are ştate vechi în Liga I, unde a mai evoluat la FC Vaslui şi Gloria Bistriţa. Lourenco a evoluat, de-a lungul timpului, la echipe importante Sporting Lisabona şi Victoria Setubal şi are 42 de prezenţe la echipele de tineret ale naţionalei Portugaliei, unde a fost şi căpitan. Sunt aşteptaţi la echipă şi brazilianul Joao Marcos precum şi mijlocaşul italian de 26 de ani, Christian Jidayi, care aparţine de forţa de Serie B, Novara.
Acesta din urmă vine în probe şi va sta o săptămână la Braşov. Se aşteaptă şi un deznodământ în cazul lui Alex Neacşa, care aşteaptă să devină liber de contract pentru a putea fi legitimat la gruparea braşoveană. În runda viitoare, Corona Braşov întâlneşte, pe teren propriu, Astra Giurgiu duminică 4 august, de la ora 19:00. Partida este transmisă în direct de DigiSport 1.