Nicuşor Dan, despre referendumul de duminică: „Vor exista niște normative de cost și va fi o echitate între locuitorii Bucureștiului”

Data publicării:
Primarul Capitalei Nicușor Dan FOTO Profimedia
Primarul Capitalei, Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că, dacă referendumul inițiat de el va trece, mutarea metroului în subordinea primăriei, extinderea transportului public de suprafaţă, un mare spital şi alte investiţii mari ar putea fi făcute dacă repartiţia banilor între sectoare ar fi uniformă. Edilul spune că vor exista nişte normative de cost şi va fi o echitate între locuitorii Bucureştiului.

Nicușor Dan spune că, în momentul de faţă, există „decalaje foarte mari între cât cheltuie fiecare din cele 7 primării”. Potrivit acestuia, din 15 miliarde de lei colectate de la bucureşteni în 2023, doar şase miliarde au ajuns la Primăria Capitalei, celelalte nouă ducându-se la primăriile de sector.

„Din cele şase miliarde de lei, trei s-au dus pe subvenţia la termoficare şi subvenţia la transportul public. Şi atunci, raportul real este trei la nouă între banii pe care i-am administrat noi şi banii pe care i-au administrat sectoarele, în condiţiile în care noi avem marea infrastructură. Reparaţia Podului Grant, în mod evident, noi am făcut-o”, a precizat primarul general, potrivit News.ro.

Nicuşor Dan a enumerat o serie de mari investiţii pe care spune că le-ar fi putut face Primăria Generală şi care sunt necesare: trecerea metroului în subordinea Primăriei Capitalei, extinderea transportului public de suprafaţă, în condiţiile în care acum există „linii suprasolicitate”, schimbarea flotei, un mare spital pentru că „toate sunt din anii 70 sau mai vechi”. „Sunt lucruri mari pe care Bucureştiul nu le-a făcut niciodată”, spune edilul şef.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

În aceeaşi emisiune primarul general a mai vorbit despre necesitatea emiterii autorizaţiilor de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului de către Primarul General.

„Principalul motiv pentru care bucureștenii trebuie să voteze DA la această întrebare este descongestionarea traficului, urmat de alte tipuri de argumente, precum cel de ordin estetic”, mai arată Nicușor Dan.

Referendum local pe 24 noiembrie

Referendumul local din Bucureşti se va desfăşura în 24 noiembrie, la aceeaşi dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sunt trei buletine de vot pentru tot atâtea întrebări.

Cele trei întrebări de pe tot atâtea buletine de vot sunt:

„Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”

„Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor şi taxelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”.

„Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şio prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...