Consilierii locali au aprobat astăzi şi reducerea aparatului administrativ al primarului. Astfel, la primărie au fost desfiinţate 41 de posturi vacante, din care 35 de funcţii de execuţie şi 6 contractuale. Şi de la Direcţia Fiscală au fost eliminate 4 posturi, în timp ce la Direcţia de Sport şi Tineret au fost desfiinţate 22 de posturi. Tot prin odonanţă de urgenţă au fost eliminate din organigramă şi 11 posturi vacante de la Serviciul Public de Administrare a Pieţelor. Întreg aparatul de specialitate al primăriei se compune din 262 de postruri.
Reprezentanţii primăriei spun că nu sunt afectaţi de aceste măsuri de reducere şi că modificările nu vor afecta, în niciun fel, activitatea. Mai greu va fi pentru instituţiile din subordine, unde nu se vor mai putea face, de acum încolo, angajări. Tot astăzi, consilierii au votat şi reducerea bugetului, pentru a achita datoria de cinci milioane de euro pentru cetăţeanul care a câştigat în instanţă o parte din terenul Grădinii Zoologice. Primăria a negociat ca jumătate din sumă să fie achitată până în martie 2014, în timp ce restul să fie plătită în clădiri şi terenuri din patrimoniul municipiului Braşov.