Librăria Humanitas şi-a deschis porţile într-o locaţie deosebită din Piaţa Sfatului
Oamenii au venit în număr foarte mare la deschiderea librăriei, atraşi mai ales de întâlnirea cu personalitatile prezente. "Mi s-a părut extraordinar, aş vrea să fie cât mai multe întâlniri de genul acesta, sunt nişte scriitori de excepţie.", declară unul dintre vizitatori
Casa din Piata Sfatului, în care a fost deschisă librăria, cunoscută de către braşoveni drept prima farmacie din Braşov, a fost şi ea una dintre atracţiile serii pentru cei prezenţi."E cea mai frumoasă librărie Humanitas. Am voie să spun asta. Nu ai cum să nu te smereşti în faţa frumuseţii acestei case, în faţa frescelor care au fost recuperate atât cât au putut fi recuperate.", Lidia Bodea - director editura "Humanitas"
"În sfârşit grupul Humanitas a reuşit să deschidă această librărie, care este într-un spaţiu splendid, unul care te îndeamnă în primul rând la linişte şi la citit.", Denisa Comănescu - director editorial Humanitas Fiction
Locul este cu atât mai potrivit cu cât suflul nou şi paleta editorială îmbogăţită de-a lungul timpului nu umbresc cu nimic misiunea recuperatoare şi păstrătoare a tradiţiei prin care s-a remarcat. "Demersul Humanitas este unul de recuperare a tradiţiei, tradiţia însemnând valoare, bine, frumuseţe şi toate celelalte.", Lidia Bodea - director editura "Humanitas"
Cu toate acestea, librăria le promite iubitorilor de carte, dar şi celor care nu au gustat încă plăcerea lecturii, titluri ofertante. În momentul de faţă, editura Humanitas Fiction privilegiază literatura europeană.
Pe rafturile librăriei se regăsesc 100 de edituri, cu peste 14.500 de titluri, dintre care mai bine de 65% sunt bestselleruri.
- Etichete:
- librăria humanitas
- grabriel liiceanu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News