Jean Claude van Damme a venit în România cu un avion privat. De pe Aeroportul Otopeni, l-a preluat un elicopter, care l-a adus direct la Bâlea Lac. Actorul american a aterizat chiar pe gheața lacului, aflat la 2.000 de metri altitudine.
Surse din anturajul vedetei au declarat că actorul a sosit cu o întârziere de câteva ore, după ce acesta a refuzat să urce în avionul care urma să îl transporte spre România, pentru că nu i-a plăcut culoarea aeronavei.
Dar, pe gheaţa de la Bâlea Lac, nimic nu părea să-l mai supere. A stat chiar să fie fotografiat cu turiştii. Actorul a făcut şi câteva ture cu snowmobilul pe zăpada proaspătă.
O echipă de aproape 100 de persoane îl însoțește pe actorul american la Bâlea Lac. Lucrătorii de la telecabină au făcut nu mai puţin de 40 de drumuri ca să transporte toate echipamentele necesare. Actorul a vrut neapărat să doarmă în propriul lui pat şi să aibă aparatele speciale pentru fitness. Aşa că, toate au fost aduse în Munţii Făgăraş cu un elicopter.
Jean Claude van Damme va filma la Bâlea Lac o reclamă pentru un sortiment de bere.