Internată cu sindrom hemolitic uremic

Data publicării:
COPIL MARIE CURIE

Fetiţa a ajuns marţi la spitalul din Braşov. După ce starea ei s-a agravat, medicii de acolo i-au pus diagnosticul de sindrom hemolitic uremic şi au trimis-o la Bucureşti.

"Este o formă, cum o numim noi, din punct de vedere clinic, completă de sindrom hemolitic uremic, cu insuficienţă renală acută, cu valori mari ale azotemiei, cu tromocitopenie şi cu anemie. Trombocitopenia şi anemia nu sunt încă foarte severe, însă boala fiind la început lucrurile acestea se pot accentua", Mihaela Bălgrădean şeful Secţiei de Nefrologie, Spitalul "Marie Curie".

Medicii braşoveni au raportat imediat cazul Direcţiei de Sănătate Publică, care a început o anchetă.

"La Braşov, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară a debutat, în cursul acestei dimineţi, de îndată ce am avut informaţia, ancheta epidemiologică, sperăm să avem cât de curând informaţii", Patriciu Achimaş - Cadariu, ministrul Sănătăţii.

Din discuţiile cu părinţii, medici au aflat că fetiţa ar fi mâncat atât produse lactate, cât şi carne.

"Atât produsele lactate cât şi carnea pot să conţină acest tip de bacterie enterohemoragică, dar că pentru anumite categorii de vârstă, administrarea unor astfel de produse este mult mai periculoasă având în vedere caracteristicile absolut fiziologice ale tubului digestiv al copilului la vârsta respectivă", Mihaela Bălgrădean şeful Secţiei de Nefrologie, Spitalul "Marie Curie".

Pe de altă parte, sursa îmbolnăvirii copiilor din Piteşti a fost identificată, potrivit anunţului făcut de Ministerul Sănătăţii, şi anume produsele Brădet. Ancheta însă continuă.

"Îmi doresc ca acesta să fie finalul...evident mai avem încă analize în lucru şi în momentul în care îi vom pune punct, vă vom spune...", Patriciu Achimaş-Cadariu ministrul Sănătăţii.

Trei copii cu sindrom hemolitic uremic sunt internati acum în secţia de nefrologie a Spitalului Marie Curie. Doi dintre ei fac dializă peritoneală, având insuficienţă renală acută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri