În locul fostului liceu auto urma să se construiască o unitate cu o capacitate de 200 de locuri. Întregul proiect urma să fie finanţat de la Banca Europeană pentru Investiţii, prin Ministerul Educaţiei. Între timp dosarul a trecut în responsabilitatea Ministerului Muncii, iar acum nimeni nu ştie pe unde este proiectul. Campusul urma să deservească trei cartiere importante ale oraşului, dar ar fi reprezentat şi un exemplu la nivel naţional, de unitate de învăţământ la standarde înalte.
Reprezentanţii municipalităţii susţin că au îndeplinit toate demersurile pentru construirea campusului, prin eliberarea terenului unde urma să fie construită unitatea. Autorităţile încearcă, de mai bine de un an, să afle dacă se mai construieşte grădiniţa şi dacă se continuă finanţarea.