Galben-negrii au început cum nu se putea mai bine meciul cu moldovenii iar Machado a deschis scorul la prima ocazie, în minutul 3. Cele mai mari şanse le-au avut apoi tot gazdele. Liviu Ganea l-a evidenţiat pe Caparco în două rânduri. Repriza a doua a avut acelaşi scenariu - Constantinescu l-a pus la treabă pe italianul din poarta Iaşiului, înainte să marcheze, în prelungiri, al cincilea gol din acest sezon.
"Suntem foarte bucuroşi că am obţínut cele trei puncte, ni le doream cu ardoare, calculasem un salt prin obţínerea punctelor, să vedem şi celelate rezultate, dar acum parcă prea puţin contează saltul, ci felul în care am obţinut acestă victorie", spune Adrian Szabo - antrenor FC Braşov
FC Braşov - CSMS Iaşi s-a terminat 2-0 şi ardelenii ies din zona retrogradării, ei ocupând în acest moment locul 8 cu 13 puncte acumulate. În etapa viitoare, după întreruperea campionatului pentru meciurile echipei naţionale, FC Braşov evoluează în deplasare cu Rapid Bucureşti.