Organizatorii au stabilit două trasee de concurs: unul de 26 de kilometri, cu diferenţă de nivel de un kilometru, şi altul de 45 de kilometri, cu diferenţă de nivel de un kilometru şi jumătate. Indiferent de traseul pe care au pedalat, concurenţii au avut de înfruntat aceeaşi vreme ploioasă şi foarte rece - patru grade Celsius.
„Probabil că, nefiind un profesionist, nu contează vremea pentru mine", spune un participant.
„Ne place să ne dăm cu bicicletele pe munte şi e chiar o provocare să ne dăm pe vremea asta", spune alt participant.
La concurs s-au înscris 150 de amatori de monutainbike. Cele două trasee au fost marcate cu semne speciale, într-o zonă cu peisaje deosebite, între localităţile Şugaş Băi, Vâlcele şi Belin, din judeţul Covasna.
„Păşuni, pajişti, e foarte frumos, astăzi nu va fi cazul de peisaj senin, prin pădure, sunt poteci, e foarte frumos", spune Andrei Poştoacă, organizator
Întreg sfârşitul de săptămână la Şugas a fost antrenant, la propriu şi la figurat, pentru amatorii de mişcare pe munte. Sâmbătă, în zonă a fost organizat un concurs de alergare, cu trasee de 17 şi de 24 de kilometri lungime.