Buget sărac la Consiliul Judeţean Braşov

Data publicării:
BUGET CJ

Cei mai mulţi bani, aproape 3 milioane de lei, va primi Făgăraşul, 2 milioane şi jumătate primeşte Zărneştiul şi puţin peste 2 milioane de lei, Feldioara. Braşovul, Codlea şi Râşnovul nu primesc niciun leu de la Consiliul Judeţean. Ba mai mult, unii primari au făcut acte de caritate. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeşean, primarul din Râşnov a decis să doneze sumele care îi reveneau pentru construirea aeroportului.

"Primarul s-a oferit, a făcut un gest frumos să dea aceşti bani pentru aeroport. Este întoarcerea efortului pe care l-am făcut noi către Râşnov. În primul rând cetatea a fost a noastră, în 2001 am cedat-o cu titlu gratuit Râşnovului şi am făcut investiţii de circa 10 milioane de euro", a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov. 

Edilul şef din Râşnov are însă, altă variantă. "Noi susţinem aeroprotul, dar suntem pedepsiţi. Este o decizie asumată de Consiliul Judeţean", a declarat Adrian Veştea, primarul oraşului Râşnov.

Banii împărţiţi localităţilor braşovene sunt, oricum, insuficienţi. După negocierile din interiorul partidelor, cei mai mulţi bani au fost direcţionaţi către primarii PNL, urmaţi de cei de la PSD.

"Per total, avem solicitări cam de 16 ori mai mari de la primării decât bugetul pe care l-am avut la dispoziţie pentru a fi alocat unităţilor din judeţul Braşov", a declarat Mihai Pascu, vicepreşedintele CJ Braşov.

Pentru investiţii, Consiliul Judeţean are la dipoziţie doar 12 milioane de lei, care vor fi folosiţi pentru confinanţări şi alte proiecte dar şi pentru susţinerea celor 33 de instituţii aflate în subordinea CJ.

Tocmai pentru că bugetul este mic, consilierii judeţeni au aprobat astăzi o hotărâre prin care vor putea să acceseze un nou credit bancar în valoare de cinci milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru construirea aeroportului şi pentru renovarea Spitalului Judeţean. Bugetul Consiliului Judeţean este de aproape 239 de milioane de lei, din care 22 de milioane vor fi folosiţi pentru plata pistei aeroportului şi aproape 2 milioane de lei vor fi daţi Bisericii Evanghelice pentru cumpărarea clădirii Maternităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri