Au fost momente de groază pentru o tânără de 33 de ani şi familia ei, veniţi la un complex de agrement din Bran. Se pregăteau să plece când femeia a hotărât să încerce tiroliana. O secundă de neatenţie putea să o coste viaţa. În timp ce cobora, la mijlocul traseului, s-a prăbuşit în gol 15 metri. A ajuns de urgenţă în mâinile medicilor de la Târgu Mureş, în comă profundă. "Pacienta este conştientă, este stabilă din punct de vedere hemodinamic. Probabil că mâine o vom transfera la nivelul clinicii de neurochirurgie şi va fi sub supraveghere medicală.", Ovidiu Butuc - managerul Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş
Reprezentanţii complexului turistic au declarat că nu au ce să îşi reproşeze în urma acestui accident. Activităţile de tiroliană au fost oprite, astăzi, pentru a se efectua o anchetă internă.
Poliţiştii iau în calcul două ipoteze: fie pe parcursul traseului femeia şi-a deschis accidental mecanismul de prindere, fie acesta nu a fost prins corect de către angajaţi. "Colegii mei efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror, pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.", comisar şef Liviu Naghi - purtărorul de cuvânt al IPJ Braşov
Tot astăzi au fost audiaţi mai mulţi angajaţi dar şi administratorul complexului. Dacă se va stabili că femeia a căzut din cauza echipamentului, angajaţii ar putea fi cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu. În fiecare zi, cel puţin 50 de turişti încearcă tiroliana în complexul de agrement.