Accidentul a avut loc în jurul orei trei dimineaţa pe podul de la ieşirea din Predeal către Azuga. Utilitara frigorifică venea dinspre Braşov, a urcat podul, iar în momentul când a ajuns în curbă, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit trei maşini. Impactul a fost atât de puternic încât parapetul de protecţie a fost rupt.
În cele trei maşini care se îndreptau spre Braşov se aflau şapte bărbaţi, dar şi un copil de 11 ani care acum este în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Braşov. "Doi au avut traumă craniană, sunt internaţi pe neurochirurgie, doi pe ortopedie, unul cu fractură de coloană lombară şi unul cu fractură de membru inferior şi doi, copilul şi cu un alt bărbat sunt în comă, internaţi pe reanimare cu traumatism cranian şi toracic sever." , Ioana Chiţea - purtător de cuvânt UPU Braşov
Autorităţile au deschis imediat o anchetă. "Un harghitean de 34 de ani care conducea un autovehicul, la ieşirea din Predeal pe DN1, a pierdut controlul volanului şi autovehiculul a intrat pe contrasens. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.", a declarat Liviu Naghi - purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov
Dacă va fi găsit vinovat pentru vătămare corporală din culpă, şoferul utilitarei frigorifice, riscă până la cinci ani de închisoare.