Nu e niciun secret că drame precum cele generate de un conflict ne schimbă comportamentul în moduri pe care nici nu le putem bănui. Iar natura umană se adapteaza în ideea de a supraviețui. Astfel, cei care trăiesc zi de zi sub bombardamente ajung să considere alarmele ca parte din cotidian și își creează ierarhizări proprii ale nivelului de pericol. Pentru cineva care aude câteva alarme pe zi, frica se instalează doar atunci când o rachetă cade în imediata apropiere.
O altă reacție des întâlnită la cei care trăiesc o lungă perioadă de timp sub amenințarea constantă a morții este să o înfrunte, să se poarte ca și cum amenințarea nu ar fi reală.
În astfel de situații ca cele de mai sus oamenii dau senzația că se poartă ca și cum viața decurge normal. Doar că pericolul există, e cât se poate de real, iar instrucțiunile autorităților sunt extrem de importante. Nerespectarea lor duce la creșterea numărului de răniți, multiplicarea cazurilor în care sunt necesare intervenții medicale și poate cauza sufocarea unui sistem de medicină de urgență.
Autoritățile sunt obligate să alerteze populația, iar oamenii trebuie să ia măsurile de manual.
În Israel există un protocol potrivit căruia fiecare alarmă aeriană trebuie luată în considerare ca un fapt real, iar în funcție de locul în care te afli trebuie să iei măsuri într-un anumit număr de secunde. Dacă ești în câmp deschis trebuie să te întinzi la pământ. Este ceea ce au făcut colegii noștri surprinși de o astfel de alarmă. Este ceea ce au făcut jurnaliștii de la toate stațiile de televiziune din lume prezenți acolo, este ceea ce au făcut membrii unor delegații oficiale.
Gradul uriaș de expunere pe care îl oferă acest tip de relatări vine cu o răspundere proporțională față de public. Ca jurnalist, pe de-o parte gestionezi un volum mare de informații extrem de sensibile, pe de altă parte poți fi adesea perceput ca un reper, iar comportamentul tău poate constitui un model pentru alții. De aceea, le mulțumim colegilor noștri și pentru responsabilitatea cu care își fac meseria.
Postul Digi24 apreciază în mod deosebit munca jurnaliștilor săi, oriunde această muncă are loc, fie că e pe teren, în spatele calculatorului sau sub o ,,ploaie de rachete”. Digi24 susține corectitudinea și libertatea de expresie editorială, în orice formă de expresie civilizată.
Într-o țară normală, foștii politicieni și consilierii celor actuali înțeleg acești termeni și nu își permit să catalogheze drept “foci și pelicani” telespectatorii unei televiziuni. Într-o țară normală, foștii politicieni și consilierii celor actuali au decența de a-și controla limbajul public.
Respectăm dreptul la opinie al oricui, dar respingem orice ingerință a unor politicieni vremelnici legată de modul în care ne facem meseria.
- Etichete:
- digi24
- razboi in israel