Viitorul UE: O Europă a "cluburilor"

PARIS – “Italia este doar o expresie din geografie”, spunea disprețuitor Metternich acum două sute de ani, pe vremea când peninsula era formată dintr-o puzderie de stătulețe feudale. La Beijing, Moscova, New Delhi și chiar la Washington, unii privesc Europa în același mod. Se recunoaște că Uniunea Europeană contează în domeniul acordurilor comerciale și a chestiunilor monetare, dar o consideră prea ezitantă pentru a fi un jucător real în luptele de putere de astăzi și prea divizată pentru a face față provocărilor privitoare la securitate și migrație.

Dezbaterile existențiale sunt la fel de vechi ca UE și atât de intense încât par să fie o parte a identității sale. Dar sunt la fel de străine marii majorități a cetățenilor pe cât sunt de familiare în micul cerc de experți politici obsedați de subiect. Așa că ignorarea ultimei crize de identitate a Europei ar putea avea scuze.

Însă ar fi o greșeală. Pentru a supraviețui într-o lume diferită, mult mai dură, UE trebuie să-și redefinească țelurile. A fost proiectată în principal pentru integrare internă; acum trebuie să înfrunte amenințări externe. A fost o susținătoare a regulilor; acum este nepregătită pentru noul joc tranzacțional al geopoliticii. De securitate s-a ocupat SUA; Donald Trump consideră acum această responsabilitate o sarcină excesivă. Fluxurile de refugiați erau neglijabile; deși s-au întors la un nivel scăzut, creșterea din 2015 a demonstrat caracterul disfuncțional al regimului de azil european.

Iar toate acestea vin într-un moment în care UE este deja profund divizată. Urmările clivajului de după 2008 dintre creditorii și debitorii din zona euro sunt încă vizibile și un nou conflict se desfășoară între susținătorii societății deschise și cei ai politicilor identitare. Problemele externe adaugă la dezacordurile existente pentru că pozițiile față de migrație, perceperea amenințărilor străine și disponibilitatea pentru folosirea forței militare diferă semnificativ. Europa riscă intrarea într-un impas prelungit.

În mod tradițional, UE apela la două metode de a face față divizării. Prima era să tragă de timp, pretinzând că toate țările membre, deși nu la fel de dispuse să acționeze, împărtășesc același scop ultim al unei “uniuni tot mai strânse.” Această abordare a strategiei cu mai multe viteze și-a atins limitele. Putem să pretindem în continuare, împotriva evidenței, că toate țările membre vor adera până la urmă la zona euro; însă nu putem să ignorăm prăpastia dintre cei care cred că poți fi un musulman european mândru și cei pentru care apartenența la creștinism este esențială pentru cetățenia europeană.

A doua metodă era transferarea competențelor către nivelul european și rezolvarea diferendelor prin votul majoritar. Așa a fost construită piața unică și acesta e modul în care se realizează cu succes politica comercială, în ciuda diferențelor majore de atitudine și de interese.  Dar un astfel de proces funcționează doar atât timp cât țările membre sunt de acord să se supună regulii majorității. Pozițiile contrare din domeniul securității, apărării sau azilului nu pot fi conciliate în acest mod. S-a încercat - în cazul refugiaților - și a dat greș: s-a luat o decizie referitoare la modul de alocare a solicitanților de azil către statele membre, însă nu a putut fi implementată.

Viitoarea lărgire a UE în Balcanii de Vest complică și mai mult lucrurile.  Aceste țări au făcut mari eforturi pentru a adera la UE și merită să fie răsplătite. Însă ele vor face UE și mai eterogenă și vor adăuga probabil la diviziunile existente. Din acest motiv, într-o lucrare recentă, eu și colegii mei din think tank-ul Bruegel am susținut o renovare a arhitecturii Europei. Noi propunem  o nouă structură, compusă dintr-o bază comună și câteva cluburi opționale destinate politicilor principale.

Baza ar fi formată în principal din piața unică, uniunea vamală și măsurile adiacente esențiale și instituțiile care să asigure protecția consumatorilor, competiția și să administreze politicile privind cercetarea, energia, clima și infrastructura. Pilonii instituționali - Comisia, Consiliul, Parlamentul și Curtea de Justiție - vor face de asemenea parte din bază, la fel și principiile fundamentale ale UE: drepturile omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept. Ar fi doar o UE simplificată, în conformitate cu proiectul inițial.

Cluburile ar fi stabilite în jurul unor politici cheie. Pentru că membrii vor împărtăși aceleași scopuri, acestea vor fi mai eficiente intern și extern. Un club va combina moneda euro, coordonarea fiscală, supravegherea bancară și rezolvarea crizelor financiare. Altul va conține politica de azil, protecția frontierelor și cooperarea în afacerile polițienești și juridice; această zonă ar putea să mențină politica frontierelor interne deschise, lucru tot mai dificil între țările cu politici de azil foarte diferite. Al treilea club va fi destinat apărării și securității externe; apartenența la el va presupune contribuirea cu resurse și participarea la operațiuni militare.

Al patrulea club poate fi conceput pentru zonele de politici comune care sunt încă incipiente, precum educația.

Pentru a fi siguri că o structură de acest tip menține destulă unitate și nu degenerează într-o încrengătură de acorduri fără putere, vor trebui introduse măsuri de siguranță. În primul rând, cluburile vor trebui să fie coerente. În al doilea rând, consistența instituțională va trebui păstrată. În special, va trebui să existe o singură Comisie Europeană (dar vor exista secretariate de club), un Parlament (chiar dacă membrii săi se vor putea întâlni în formații de club) și o Curte de Justiție pentru Uniunea simplificată și pentru cluburi. Participarea la cluburi, ca și retragerea din ele, vor necesita depășirea unor obstacole destul de mari pentru a asigura stabilitatea clubului.

O astfel de abordare nu va împiedica de una singură disoluția UE și nu va facilita lărgirea către țările mai puțin dezvoltate. Însă flexibilitatea sistemului va ajuta la dezvoltarea unui parteneriat cu vecinii dispuși să participe. O Uniune Europeană simplificată ar putea fi o bază de cooperare cu un “cerc de prieteni” care nu ar participa în totalitate la piața unică și la libera circulație a persoanelor, dar ar putea fi implicată, pe baze multilaterale, într-o serie de aranjamente de cooperare.

Este riscant să încalci tabuuri? Da, este. Însă riscul cel mai mare este să rămâi încremenit în structuri învechite și să dispari, iar Europa este un vis mult prea mare pentru asta.