Nevoia de altceva. Așa se poate traduce lecția alegerilor din 9 iunie, când o electoratul a dat un semnal important că s-ar îndrepta spre independenți. Tăvălugul PNL-PSD a fost oprit, în câteva situații, de outsideri care au câștigat distanțându-se de partide și prezentându-se drept alternativă la elita politică a României, compromisă și uzată.
La București, Nicușor Dan a insistat că nu este membru de partid, ci este susținut de o alianță politică. Primarul a evitat să apară des alături de liderii USR, PMP, Reper și Forța Dreptei. Referirile la partidele care-l susțin au vizat doar mobilizarea alegătorilor pentru votul politic la Consiliul General.
La Ploiești, independentul Mihai Polițeanu a livrat cea mai mare surpriză a localelor. Fost membru al USR, Polițeanu și-a început campania în urmă cu doi ani, când a luat la pas fiecare colț al orașului. Nu doar întâlnirile directe cu alegătorii, dar și o campanie eficientă în mediul online i-au adus victoria într-un oraș aparent pradă sigură a alianței PSD-PNL.
La europarlamentare, Nicu Ștefănuță, și el plecat din USR, a țintit electoratul format din tineri, în special studenți. Cu o campanie door to door și mesaje adaptate zonelor de interes al grupului-țintă, Ștefănuță a intrat în Parlamentatul European fără susținerea unui partid.
Este de așteptat ca strategiile principalilor actori politici să fie ajustate in funcție de acest trend politic, reflectat de sondajele de opinie publicate în ultimul an. Faptul că nu este membru de partid îl plasează pe Mircea Geoană constant pe primul loc (ajutat, desigur, și de funcția de secretar general adjunct al NATO, care i-a redat credibilitatea pierdută în aventura prezidențialelor din 2009). Interesul lui Geoană este să fie perceput în continuare ca apolitic, un candidat pentru români, și nu pentru interesele de partid. Avantajele lui Geoană – prestanța, orientarea clară euro-atlantică, cultura politică solidă (și nu doar politică) – nu ar fi suficiente pentru a contrabalansa alipirea de un partid. Alianța PNL și PSD a transformat apartenența politică într-un handicap. Nu doar că a șters diferența ideologică dintre partide, dar a arătat cât de mediocri-asemănători sunt, de fapt, liderii, indiferent de culoarea politică.
Intrate deja în campania electorală pentru prezidențiale, PSD și PNL testează toate opțiunile: candidatură comună, separată sau, în cazul pesediștilor, un tandem Geoană – Ciolacu. Această ultimă variantă are, însă, puține șanse de materializare. În primul rând, pentru Marcel Ciolacu ar însemna să cedeze puterea pe care tocmai și-a consolidat-o după victoria la locale. Sediul puterii este la Palatul Cotroceni, iar președintele va dori să controleze partidul și guvernul, așa cum au făcut-o toți șefii statului. În al doilea rând, asocierea cu PSD ar fi păguboasă și pentru Geoană. Mașinăria imbatabilă a PSD i-ar asigura intrarea în turul al doilea al prezidențialelor, însă nu i-ar garanta succesul în turul al doilea. În sondajele care îl dau câștigător indiferent de contracandidat, Geoană este testat ca independent și nu ca membru de partid.
Deocamdată, calculele pe care și le fac PSD și PNL sunt centrate pe ideea candidatului propriu, venit din rândul partidelor. Fiecare dintre ele va încerca să forțeze acceptarea candidatului comun. Varianta Mircea Geoană nu este luată serios în calcul nici de pesediști, nici de liberali, ci este doar o tactică de negociere. Iar acest lucru a fost înțeles și de către Mircea Geoană, care a transmis deja că nu este interesat în acest moment să intre în discuții concrete cu cele două partide. Însă asocierea cu unul dintre cele două partide îl va costa electoral și i-ar putea sufla președinția.
