România este la coada mai tuturor clasamentelor privind performanța economică și socială a țărilor din Europa. De treizeci de ani tot vorbim de redus decalaje, de prins din urmă, de atins media europeană, etc. Și nu reușim sa reducem substanțial decalajele.
Una dintre explicații este ca la noi inovarea este un subiect marginal. În prim-plan este lozinca "românul este inventiv" și, undeva departe, într-un plan secund, sunt relativ puținele întreprinderi și infim de puținele universități sau centre de cercetare care reușesc să creeze tehnologii, produse sau servicii noi. Iar o mare parte dintre românii inventivi sunt plecați să își folosească inteligența pe alte meleaguri.
Am început anul de muncă optimist și mi-am spus că o privire aruncată pe pagina de internet a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării îmi va da ceva motive să privesc viitorul cu încredere, chiar și în materie de inovare. Am descoperit că pe site, ca ministru de resort, apare încă domnul Florin Claudiu Roman. Mi-am amintit cu tristețe momentul audierii din Parlament a efemerului ministru, alegerea coaliției PNL/PSD pentru a pune România pe un traseu de dezvoltare sănătoasă. Florin Roman ne-a declarat senin atunci că nu avem decât să ne uităm care sunt bunurile pe care România le importă astăzi și să ne asigurăm că investim în cercetare/dezvoltare/producție pentru aceste categorii de bunuri. A dat domnul Roman un exemplu interesant: România importă autoturisme, deci România trebuie să facă cercetare și să producă mai multe autoturisme, mai bune, mai frumoase, mai performante.
Ce a pierdut din vedere domnul Roman este că România produce deja mai multe autoturisme decât își pot permite românii să cumpere și majoritatea lor merg la export. Iar România, și prin prezența unor companii mari precum Renault, Bosch, Continental și altele, face dezvoltare de produs în domeniul auto de ani buni. Poate s-o fi înșelat cu autoturismele, dar domnul Roman are în cap un model clar, chiar dacă nu foarte original: Nicolae Ceaușescu avea același crez, să facem "dezvoltare multilaterală", adică să producem din toate chiar dacă mai prost și mai scump decât alții.
Alături de metoda hiper științifică prin care ar fi ales domeniile prioritare, pentru a pune lucrurile pe roate, domnul Roman propunea și panaceul atât de iubit de către clasicii politicii românești post-decembriste: înființarea unei Agenții. De data aceasta era vorba de una pentru cercetare și inovare. Ca să facă ce? Să facă o strategie. Ne spunea domnul Roman că va aduna specialiști și va genera strategia. Din fericire, nu a mai apucat să facă strategii mărețe, l-a prins din urmă CV-ul măsluit și a fost silit să stea pe bancă, cel puțin deocamdată.
Noul ministru, multe așteptări
Acum așteptăm să vedem cine va urma la conducerea acestui minister. Și pentru a nu aștepta cu mâinile în sân, poate ar fi bine să ne gândim deja care ar putea fi acțiunile necesare în domeniu pentru ca România să progreseze?
Am avut de curând o discuție cu mai mulți reprezentanți ai unor organizații mai mari care au activități de cercetare-dezvoltare în România. Companiile în cauză nu se plâng de bani. Finanțare pentru activitățile lor poate fi găsită la nivel european. Dar sunt alte elemente care fie le pun mari probleme, fie i-ar putea sprijini substanțial. Predictibilitatea și stabilitatea principiilor fundamentale ale cadrului legislativ, ale reglementărilor privind finanțarea și nu numai. Acest aspect este probabil chiar mai important pentru activitatea de cercetare/dezvoltare față de activitățile curente ale întreprinderilor, pentru că cine își deschide un centru de cercetare/dezvoltare nu are de obicei prevăzut să investească în resurse administrative importante care să țină pasul cu cerințele birocratice.
Predictibilitate și stabilitate nu înseamnă însă stagnare. E nevoie simultan de o modernizare a uneltelor aflate la dispoziția celor ce vor să creeze valoare prin invenții și inovații. În prim-plan, avantaje fiscale pentru crearea și utilizarea de proprietate intelectuală: mecanisme tip "patent box" (unde venitul din exploatarea de brevete de invenție este taxat foarte puțin), credite fiscale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare și nu numai. Apoi, clarificarea finanțării mecanismului de "doctorat industrial" unde o întreprindere este implicată alături de doctorand și de universitate. Nu în ultimul rând, mecanisme care susțin întreprinzătorii și le permit să păstreze direcția de dezvoltare pe termen lung, cum sunt "dual-class" shares, tipuri diferențiate de acțiuni – mecanism deja propus în Parlament de USR.
O cursă contra cronometru
Statul poate interveni și direct în susținerea activităților de cercetare-dezvoltare. Adoptând în premieră pentru uz propriu metode și produse inovatoare, devenind "early adopter". Nevoia administrației din România de îmbunătățire a eficienței prin digitalizare este enormă. Cum ar fi ca statul să își urmărească obiectivul digitalizării investind pe bune în inovații "made in Romania" pentru uz propriu.
Tot statul poate să influențeze substanțial un alt factor esențial: viteza, timpul de reacție cu care sunt capabile echipele din România să răspundă unor cerințe ale multinaționalelor din care fac parte, asigurând elementele care să permită decizia rapidă a acestora dacă se angajează sau nu într-un proiect sau altul în România. Inovarea este întotdeauna o cursă contra cronometru, pentru că întotdeauna există un competitor care progresează și el. Deciziile privind locul, țara în care se va lucra la un proiect, trebuie luate în viteză și se bazează și ele pe viteza cu care se petrec lucrurile în țara respectivă. Poate fi vorba de timpul necesar constituirii dosarelor de finanțare, sau de cel necesar identificării și stabilirii unei colaborări cu un partener universitar local. Sau poate fi banalul timp suplimentar necesar îndeplinirii "îndatoririlor" birocratice.
Dar cum putem spera că lucrurile se vor îmbunătăți când chiar la acest ultim subiect, timpul, am pierdut deja două luni doar pentru că avem o coaliție de guvernare care a încercat să instaleze un impostor ministru și apoi nu e în stare să găsească pe cineva cât de cât competent și cât de cât onest care să se ocupe de subiect? Ministerul cercetării, inovării și digitalizării rămâne Cenușăreasa, singurul fără ministru, nu numai pentru că subiectul nu interesează pe mai nimeni în PNL și PSD, dar și pentru că în PSDL nu există competența necesară pentru a pune lucrurile pe roate.
Norocul nostru este că oamenii din privat continuă să lucreze și să facă față sistemului. Pentru cât timp încă oare vor reuși să fie cât de cât competitivi cu cei din celelalte țări europene? Cu frâna trasă putem supraviețui, însă nu putem progresa, iar România are nevoie de o accelerație de barcă de curse, nu de viteza de croazieră a unei hidrobiciclete pe care o are acum.
