LONDRA - Prin votul său de părăsire a Uniunii Europene, Regatul Unit a lansat o revoltă atât de puternică încât va zdruncina — și, posibil, chiar distruge — proiectul european. Așa cum UK face un experiment în domeniul democrației directe (UK a fost caracterizată de democrație reprezentativă n.r.), vor apărea tendințe și în alte părți ale Europei de a urma exemplul britanic (mai ales în țările nordice, precum Danemarca, Finlanda, Țările de Jos și Suedia).
Dar împotriva cui se revoltă cei ce vor să plece din UE?
Cum a luat ajuns UE să fie percepută ca o instituție cicălitoare?
UE a fost construită după Cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a scăpa Europa de conflictele violente reluate timp de secole. După două războaie violente în care crearea statelor-națiune și ambițiile lor au jucat un rol central, europenii au îmbrățișat internaționalismul, ca fundament al unei ordini politice ce trebuia protejată cu orice preț.
Astfel a devenit necesară construcția unor organisme supranaționale prin care europenii să se simtă legați unii de alții, simultan asigurând suveranitate pentru fiecare țară în parte. Instanțele europene au primit diverse responsabilități, spre exemplu în domeniul protejării statului de drept sau exercitarea unui control din ce în ce mai sporit asupra economiei comune europene (Banca Centrală Europeană)
Drept urmare, Europa a început repede să semene cu o bonă cicălitoare care le spunea în mod repetat țărilor ce nu au voie să facă, de al sfaturi despre cum să iasă din criza economică la cum să acorde beneficii pentru pensionari.
Cum au fost cetățenii întorși împotriva UE?
Fiindcă se simțeau puse în dificultate de provocările economice enorme cu care se confruntau, țările au început să atace Europa prin intermediul unor campanii anti-UE, derulate în special în țările mai mici, cum ar fi Grecia (susțineau că populațiile acestor țări au fost supuse unor tratamente nedrepte, chiar crude). Visul prosperității obținute ușor, prin intermediul procesului de integrare, părea să fi pierit.
Apoi au apărut noi preocupări legate de migrație și mobilitate în rândul economiilor dinamice (precum în cazul Marii Britanii), îngrijorate că erau luate cu asalt de muncitori din țările în situații dificile.
Prin apelul către toți membrii săi de a primi migranți din alte state membre, UE părea a fi o gazdă isterică ce le cerea tuturor oaspeților să interacționeze, chiar dacă aceștia nu-și doreau acest lucru. Mulți europeni nu voiau să întâlnească oameni noi.
Desigur, spre deosebire de discuțiile despre necesitatea legării de noi prietenii, cele ce privesc consecințele economice ale migrației nu ar trebui decise subiective. Însă tabăra pro-UE din Marea Britanie nu a reușit să abordeze problema migrației în mod clar și convingător.
Prim-ministrul David Cameron a declarat că Europa era importantă pentru securitatea Marii Britanii, dar nu a avut curajul să spună și că migrația a avut un impact pozitiv asupra Marii Britanii și că instituțiile venerate de britanici, cum ar fi Serviciul Național de Sănătate, depind de străini, de la medici la oamenii de serviciu, pentru a funcționa corespunzător.
În orice caz, cel mai detestat aspect al integrării europeane se află în altă parte.
Establishmentul politic național a devenit atât de puternic conectat la UE, încât pare să fie pierdut contactul cu realitățile cotidiene ale propriilor cetățenilor. Miniștri de finanțe discută cu alți miniștri de finanțe mai mult decât o fac cu colegii lor, ca să nu mai vorbim de alegători.
Aproape toate partidele mari au dezvoltat acest obicei, iar electoratul i-a sancționat prin votul pentru forțele anti-establishment — multe dintre acestea au avut opoziția față de UE în centrul discursului.
Recent, în mai 2015, un număr mare de alegători laburiști tradiționali și-au abandonat partidul, migrând către UKIP (Partiddul Independenței din Marea Britanie), care a reprezentat și vârful de lance al campaniei Brexit.
În plus, politicienii establishmentului au tot încercat să-și salveze pielea prin critica virulentă adusă Uniunii Europene, pe care au acuzat-o că solicită guvernelor naționale să urmeze politici nepopulare sau fără sorți de izbândă. Abordare nu a propus soluții alternative comune și i-a determinat pe alegători să se întoarcă împotriva UE.
Cu toate că partidele au criticat UE, au continuat să beneficieze de statutul de membru. În privința referendumului, ambele partide mari au sprijinit campania de rămânere, deși au existat opinii divergente în interiorul lor. (În timp ce majoritatea membrilor Partidului Laburist a militat pentru rămânerea în UE, liderul său, Jeremy Corbyn, s-a arătat mult mai puțin entuziast în această privință. Sciziunea din cadrul Partidului Conservator era și mai profundă.)
Alegătorii britanici au ajuns în cabina de vot cu sentimentul că UE i-a dezamăgit și că liderii lor nu le-ar putea proteja interesele, decât în cazul în care Marea Britanie ar ieși din UE.
A mai existat un grup împotriva căruia au protestat votanții Brexit: grupul "experților".
Aproape fiecare economist a avertizat că Brexit ar putea avea consecințe grave asupra economiei, începând cu șocul imediat - într-adevăr, lira a scăzut deja la un nivel minim istoric – și continuând cu serioase dificultăți pe termen lung. George Soros vorbea de colaps financiar. Analiștii politici au scos în evidență riscurile de securitate, precum și nu numai. Chiar și patronii de cluburi de fotbal din Marea Britanie au declarat că apartenența la UE este un lucru benefic.
Problema este că citarea opiniilor experților a dat multor alegători impresia că sunt luați de sus. Nu este surprinzător, în contextul în care UE era deja percepută ca benefică în special pentru elite.
Exact ca un copil frustrat care este certat de un diriginte de clasă înfumurat, mulți britanici au decis să le arate ei.
Votul pentru Brexit a fost dat în ideea că elitele economice și politice erau corupte și se înșelau. Această ipoteză este pe cale să fie testată — pe un fond de neîncredere și de divizare.
Susținătorii Brexit trebuie acum să demonstreze că au luat decizia potrivită, prin găsirea unor soluții viabile care să susțină economia britanică și stabilitatea politică. Din păcate, ar putea constata că nu există o alternativă mai bună decât UE.
Intertitlurile și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)
Copyright: Project Syndicate 2016 - The Brexit Revolt
Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook
Alte analize pe aceeași temă:
De ce este probabil ca UK să rămână în UE
Ce se va întâmpla cu românii care vor să lucreze sau să studieze în UK
Italia va fi liderul Europei?
Populiștii, productivitatea și evoluția tehnologică
Brexit va fi catalizatorul unei noi crize globale
Brexit a deturnat Marea Britanie de la principala problemă europeană
