Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Printre acestea se numără o subvenție la motorină, dar și acordarea de sprijin financiar pentru fermierii din sectorul vegetal, pentru crescătorii de vite de și pentru cei de porci și păsări. "Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească!", transmite Florin Barbu.
"Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi, am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe!
Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări. ( 100 euro/UVM ).
Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina.
Am adoptat și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.
Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă", transmite Florin Barbu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media